Horoscop pentru luni, 27 august 2018

Berbec
Zodia Berbec
Ar fi bine să te odihnești și să te ocupi numai de activități ușoare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor, astfel că îți poate fi dificil să relaționezi cu alții sau să te implici în treburi diverse. Evită consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, pe cât posibil, întrucât sunt șanse de a se produce erori de diagnostic și tratament. Și la locul de muncă fii prudent.

Taur
Zodia Taur
Revin în atenție relațiile cu prietenii și proiectele comune cu aceștia. Este posibil ca datorită cheltuielilor comune cu aceste persoane să fii nevoit să renunți la unele colaborări. Vorbele și gesturile unora, în care până nu demult aveai încredere, te pot necăji profund. Traversăm o perioadă care evidențiază tensiuni și nemulțumiri majore între semeni. Păstrează o distanță sănătoasă față de toată lumea.

Gemeni
Zodia Gemeni
Ești foarte solicitat în plan profesional, mai ales de către șefi sau de reprezentanți ai unor instituții oficiale. Se recomandă prudență, întrucât imaginea ta publică, poziția din cadrul unui grup de lucru se pot deteriora pe neașteptate. Partenerul de viață sau colaborările în care ești implicat au un rol foarte important în situația ta socio-profeisonală actuală. Revizuiește-ți atitudinea și concepțiile despre lume și viață!

Rac
Zodia Rac
Ești tentat să iei decizii majore în ceea ce privește activitatea profesională pe care o desfășori la locul de muncă. Este bine să nu dai crezare primului impuls sau primului gând, pentru că subiectivismul este accentuat și sunt șanse mari de a judeca greșit atât oamenii, cât și faptele. Chiar dacă unii te provoacă la discuții aprinse, fii înțelegător cu aceștia și gândește-te că fiecare are problemele lui și reacționează ca atare.

Leu
Zodia Leu
Se conturează cheltuieli majore pentru alții. Pe de o parte ai de achitat facturi sau taxe restante, însă pe de altă parte, cineva din anturajul apropiat sau o rudă va apela la sprijinul tău financiar. Foarte ușor pot apărea discuții aprinse cu persoana iubită sau copiii din cauza banilor și investițiilor. Pune-ți banii și bunurile la adăpost și nu te lăsa șantajat emoțional de către nimeni. Dincolo de aparențe, fiecare are interesele lui.

Fecioara
Zodia Fecioara
Relațiile parteneriale aduc surprize deosebite astăzi. Dialogurile cu partenerul de viață și cu partenerii profesionali sunt tensionate, astfel încât fii prudent și nu escalada conflicte gratuite. Pentru că în plan domestic se petrec schimbări importante este posibil să acorzi prea puțină atenție și prea puține eforturi înadoririlor matrimoniale sau celor profesionale. Cu puțin efort și bună voință vei depăși totul cu bine!

Balanta
Zodia Balanta
Multă activitate se conturează astăzi fie că ești la serviciu, fie că ești acasă. Probabil că ai treburi restante care acum se cer rapid rezolvate, astfel că vei fi nevoit să muncești continuu. Pe de altă parte, dozează-ți eforturile, deoarece sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor. Printre rânduri este bine să-ți reorganizezi programul cotidian astfel încât să ai timp suficient și pentru odihnă.

Scorpion
Zodia Scorpion
Creativitatea este accentuată, astfel că bine ar fi să-ți notezi ideile de astăzi și chiar să-i antrenezi și pe cei dragi în planurile tale. Cu toate că persoana iubită te poate necăji prin pretențiile pe care le are față de tine este bine să ții cont de spusele sale și în limita disponibilităților tale sufletești să îmbunătățești lucrurile. Posibil chiar și bugetul comun sau cadourile să fie astăzi un măr al discordiei între tine și cei dragi.

Sagetator
Zodia Sagetator
Este momentul să lămurești chestiuni familiale cu membrii familiei sau cu tine însuți. Poate fi vorba despre moșteniri sau despre concepții, idei, planuri trasate undeva, cândva pentru segmentul domestic și care acum se dovedesc total perimate. Tu ești artizanul a tot ce se petrece sau ce se poate petrece în acest segment, astfel că nu ezita să rezolvi lucrurile așa cum crezi tu de cuviință. Evită discuțiile aprinse, criticile sau căutarea unor vinovați!

Capricorn
Zodia Capricorn
Se întrezăresc discuții aprinse cu persoanele din anturajul apropiat. Fii prudent, controlează-ți reacțiile și vorbele, pentru că sunt șanse mari de a se destrăma relații și situații bune. Cumva ești mânat de la spate, de o mână nevăzută, care te îndeamnă să spui sau să faci lucruri negândite, mirându-te la rândul tău cum de ești capabil de așa ceva. Evită luarea deciziilor, planificarea călătoriilor și studiilor! Mici deplasări pe distanțe scurte.

Varsator
Zodia Varsator
Cheltuielile pe care intenționezi să le faci vor atrage oprobiul celor dragi și critica prietenilor. Restricțiile financiare evidente din această perioadă pare că le ignori sau nu le înțelegi. Ascultă la sfaturile și îndemnurile celorlalți și cheltuiește strictul necesar. Pe de altă parte, cineva din anturajul apropiat va încerca să profite de pe urma agoniselilor tale materiale, cerându-ți fie bani, fie bunuri cu titlul de împrumut. Pe acesta nu-l asculta.

Pesti
Zodia Pesti
O zi tensionată sufletește, pentru că tendința de a te raporta la alții, de a privi numai în ograda lor este mare și irezistibilă. Se pare că nemulțumirile tale pornesc de la situația din segmentul profesional sau de la faptul că unii și-au format o părere nepotrivită despre tine și faptele tale. Totuși, gândește-te bine cum de s-a ajuns la această stare a lucrurilor și caută soluții de îmbunătățire. Odihnește-te și ai încredere în tine!

sursa: astrocafe.ro