Ce mașini nu mai pot fi înmatriculate începând cu luna septembrie

Se anunță schimbări radicale de la 1 septembrie. Mai multe modificări intră în vigoare de la această dată. Vizați sunt proprietarii de mașini din România. Mai concret, vorbim despre șoferii care dețin vehicule care fac parte din categoriile M1, M2 şi N1 clasa I, omologate NEDC.

Potrivit prevederilor Regulamentului UE, acestea nu vor mai putea fi înmatriculate începând de astăzi.

„În contextul intrării în vigoare a prevederilor Regulamentului UE, Nr. 1151/2017, al Comisiei, privind omologarea vehiculelor, vehiculele noi din categoriile M1, M2 şi N1 clasa I, omologate NEDC (categoria vehiculului se regăseşte la rubrica „ J „ din Cartea de identitate a vehiculului emisă de RAR) trebuie înmatriculate până la data de 31.08.2018. Din aceste considerente, deţinătorii unor astfel de autovehicule trebuie să se prezinte, fără programare, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Instituţiei Prefectului, în a căror rază de competenţă îşi au domiciliul sau sediul (reşedinţa, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate), până la data de 30.08.2018, în vederea depunerii documentelor de înmatriculare”, a precizat Biroul de relații publice, de la Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, pentru Libertatea.

Măsura are la bază intrarea în vigoare a prevederilor Regulamentului UE nr.1151/2017 al Comisiei Europene din 1 iunie 2017, privind omologarea vehiculelor, care precizează că începând cu data de 1 septembrie ”în cazul vehiculele din categoriile M1, M2 și N1 clasa I, autoritățile naționale, din motive legate de emisii sau de consumul de combustibil, în cazul vehiculelor noi care nu sunt în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament, trebuie să considere certificatele de conformitate ca nemaifiind valabile în sensul articolului 26 din Directiva 2007/46/CE și trebuie să interzică înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a acestor vehicule”.

sursa: bugetul.ro