Mărturiile miracolelor de la Mănăstirea Rîmeţ-Alba

Spaţiul mănăstirii Rîmeţ din Alba, una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute din Transilvania, a consemnat de-a lungul istoriei câteva ”miracole” care au rămas în documentele lăcaşului de cult.

Mărturiile miracolelor, cercetate secole de-a rândul, sunt convingătoare pentru cei care cred în acestea.

Astfel, la Mănăstirea Rîmeţ se află o dovadă considerată miraculoasă despre moartea Sfântului Ghelasie, primul arhiepiscop al românilor din Transilvania, în secolul al XIV-lea. Mărturia constă într-o bucată de piatră, în care a rămas urma copitei măgăruşului pe care călărea de obicei arhiepiscopul. Ghelasie cobora de la Hopagi şi se afla călare pe asin, însă şi-a dat duhul înainte de a ajunge la mănăstire. Dar în clipa când a ajuns, zăcând pe măgăruş în faţa bisericii, copita acestuia a rămas imprimiată în piatră. Ea a fost descoperită imediat de către ceilalţi călugări şi se află şi acum în muzeul din curtea mănăstirii.

O altă relatare susţine că la mănăstirea din Apuseni se află craniul tămăduitor al aceluiaşi Sfânt Ghelasie. Moaştele au ieşit la iveală printre straturile de pământ şi pietriş, depuse de apele năvalnice pe lângă biserică. Craniul era gălbui, curat şi răspândea o mireasmă plăcută, fiind astfel înconjurat încă de la început de o aură de miracol. Ba mai mult, despre craniu se spunea că fusese luat de apa ce ieşise pe lângă biserică, în urma săpăturilor, ocolind-o de trei ori şi oprindu-se în dreptul ferestrei de la altar.

Călugării l-au aşezat la loc de cinste, în mănăstire, deşi nimeni n-ar fi zis că este al Sfântului Ghelasie, trecut la cele veşnice cu şase secole în urmă. Dar venirea unei femei maramureşence la Rîmeţ a schimbat totul. Era bolnavă de epilepsie şi plecase la mănăstire din pricina unui vis, în care i se descoperise că acel craniu are puteri vindecătoare şi că este, de fapt, al lui Ghelasie. Zis şi făcut, călugării au oficiat Taina Sfântului Maslu, după care femeia s-a atins de capul descoperit până nu demult la fereastra altarului. Iar vindecarea s-a petrecut pe loc, fiind prima dintr-un şir îndelung de tămăduiri. Capul e păstrat şi azi într-o raclă de lemn, în biserica nouă a mănăstirii. De asemenea, se spune că la moartea acestia clopotele de la şapte biserici au început să sune singure. Fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii de piatră şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul l

Izvorul de la Rîmeţ considerat tămăduitor

Tot la Râmeţ se află un izvor tămăduitor, chiar sub altarul vechii biserici. Descoperit acum câteva sute de ani, izvorul a fost dintotdeauna folosit de călugării care slujeau la altar. Izvorul era acoperit cu o lespede mare iar aceştia o îndepărtau, pentru a folosi apa în timpul slujbei şi pentru a o da credincioşilor. De asemenea, apa e recunoscută pentru vindecările ei de-a lungul secolelor. Astăzi, izvorul se află în spaţiul gol, îngust din fundaţia vechii biserici, care a primit astfel hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Sursa:aedevarul