O nouă planetă care oferă speranţe privind viaţa în cosmos a fost descoperită recent de cercetători.

O studentă care şi-a pregătit diploma de master în luna mai a colaborat cu o echipă internaţională de cercetători care a descoperit un „vecin cosmic special”, de două ori mai mare decât Pământul. Nu se ştie nimic, încă, despre atmosfera sau suprafaţa noii planete. Merrin Peterson, o proaspătă absolventă de universitate din Canada, şi o echipă de cercetători formată din canadieni, germani şi americani au folosit date de la telescopul Kepler al NASA pentru a studia Wolf 503b – o planetă aflată la 145 ani lumină de Pământ, unde este vizibilă constelaţia Fecioara, potrivit amp.space.com.   Peterson, studentă la Institutul de Cercetare pentru Exoplanetă (iREx) de la Universitatea din Montreal, a declarat că descoperirea acestei lumi s-a întâmplat neaşteptat. Descoperirea a avut loc dupa ce ea si consilierul ei, Björn Benneke, au desfăşurat un program în luna mai a acestui an pentru a găsi noi exoplanete.  O exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori îşi are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparţinând deci unui alt sistem planetar decât Sistemul nostru Solar, ori se mişcă liber prin galaxie.   Potrivit declaraţiei lui Peterson, exoplaneta Wolf 503b orbitează o stea veche “pitică portocalie”, puţin mai slabă decât Soarele, şi se îndreaptă spre ea destul de repede. Wolf 503b este, de asemenea, fascinantă, deoarece în sistemul nostru solar nu există nimic asemănător, potrivit oficialilor universităţii. Cercetătorii cred că Wolf 503b ar putea fi un “super-Pământ” stâncos sau gazos.

Telescopul Kepler a studiat razele a mii de exoplanete împrăştiate în tot universul, dar din cauza unui fenomen încă neînţeles, pe care cercetătorii îl numesc decalajul Fulton, nu există numeroase exoplanete care să aibă suprafaţa mai mare decât Pământul.    De obicei, aceste planete „Fulton” observate de Kepler sunt interesante pentru studiu. Potrivit lui Peterson, apropierea şi strălucirea acestei stele vor ajuta la susţinerea mai multor teste, cum ar fi măsurarea mişcării stelei când este trasă de planetă pentru a determina masa lui Wolf 503b. Cunoaşterea masei va ajuta oamenii de ştiinţă să înveţe despre compoziţia vecinului nostru ceresc.    Şi odată ce telescopul spaţial Jame Webb se va deplasa, oamenii de ştiinţă vor putea observa Wolf 503b pentru a vedea dacă există apă în atmosfera sa sau alt conţinut chimic.

sursa: adevarul.ro