Reparaţiile continuă pe A2. În ce zone este restricţionat traficul

Reparaţiile continuă pe A2. În ce zone este restricţionat traficul

Conform poliţiştilor, astfel de reparaţii au loc pe sensul către Constanţa, pe tronsonul kilometric 31 – 32, în zona localităţii călărăşene Fundulea (afectată banda numărul unu) şi pe sensul către Bucureşti, pe tronsonul kilometric 177 – 160, între localităţile constănţene Peştera şi Cernavodă (afectată banda numărul doi).

Lucrările de pe sensul spre Constanţa se vor încheia în jurul orei 16.00, iar cele de pe sensul către Capitală în jurul orei 18.30. Pentru a evita producerea evenimentelor nedorite, conducătorii auto care se deplasează pe acest drum sunt sfătuiţi de poliţişti să conducă prudent, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi, înainte să schimbe banda de rulare, să semnalizeze şi să se asigure temeinic.

Sursa:devarul