SF. MIHAIL ŞI GAVRIIL. Care este semnificaţia numelui MIHAI şi cum sunt persoanele care-l poartă

SF MIHAIL ŞI GAVRIIL. Pe 8 noiembrie este marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi ai oştirilor cereşti. Iată care este semnificaţia numelui Mihai.

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Mihail este împlinitorul dreptăţii dumnezeieşti, purtând în mâna dreaptă sabia de foc. La porunca Domnului, el l-a alungat din cer pe Lucifer, îngerul răzvrătit. Numele, de origine evreiască (Miha’El), se tălmăceşte “Cine este că Dumnezeu?” (mi, “cine”; ke, “ca”; El, prescurtare de la Elohim), scrie crestinortodox.ro.

În româneşte, formele cele mai frecvente sunt astăzi Mihai, Mihail, Mihnea, Mihaela, cu diminutivele Mihăiţă, Mişa sau Michi. Dintre formele mai vechi, multe au supravieţuit doar că nume de familie: Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu etc.

În Vechiul Testament, Mihail este considerat ocrotitor al copiilor lui Israel. Într-adevăr, personalitatea celui botezat cu acest prenume reflectă semnificaţia numelui, căci Mihai are în mod natural tendinţa de a-i proteja pe cei din jur, fie că este vorba de copii sau de oameni adulţi.

Prenumele masculin Gavril este o varianta a numelui Gabriel, frecvent folosit in onomastica romaneasca.

El reproduce un vechi nume propriu de origine ebraica – Gabriel. Gabar inseamna a fi puternic, iar El reprezinta numele divinitatii. Astfel, semnificatia numelui este “Dumnezeu este puternic”.

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Dintr-un motiv sau altul, această persoană consideră că este de datoria să să îi apere pe cei mai slabi, chiar dacă aceştia nu sunt nici pe departe aşa. În relaţiile de lungă durată, fie că sunt de rudenie, de prietenie sau de dragoste, această persoană îşi oferă, de cele mai multe ori necondiţionat, sprijinul, astfel încât cei în preajma cărora se află devin dependenţi de el. Postura de persoană de care depind alţii îl măguleşte, dar îl şi apasă.

Despre persoanele cu numele Mihail (Mihai) se spune că inspiră încredere şi că le place să trăiască în armonie cu cei din jur. Sentimentele joacă un rol deosebit de important în viaţă lor şi trec prin filtrul emoţiilor toate deciziile pe care le iau, fie ele legate de viaţă afectivă sau de cea profesională, scrie daciccool.ro.

MIHAIL ŞI GAVRIIL. Se crede că sunt prieteni pe care te poţi baza la nevoie, fiind generoşi şi primitori. Sunt firi deosebit de sensibile la tot ce înseamnă Frumos. Sunt artişti înnăscuţi, înzestraţi cu un rafinament aparte. Se spune despre cei cu numele Mihail (Mihai) că sunt mereu în căutarea sufletului pereche. Pot avea înclinaţii către sfera artistică, dar îşi pot găsi împlinirea profesională şi în activităţi prin care le sunt de folos semenilor (medici, avocaţi, judecători).

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Creștinii ortodocși îi sărbătoresc în data de 8 noiembrie pe arhanghelii Mihail și Gavriil. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume.

Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte.

În trecut, în societatea tradițională bucovineană, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru că “ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă și la judecată de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil. În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și că patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită “turtă arietilor” (arietii fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil. Această turtă se aruncă în dimineața zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turtă cădea cu față în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turtă cădea cu față în jos era mare supărare în satele și târgurile bucovinene se făceau și se fac și astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri și praznice pentru cei morți iar, în biserici, fiecare creștin aprinde câte o lumânare că să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil. În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură. De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată; Arhanghelul Mihail o ţine şi da drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el. La fel se spune că stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai; sau la picioarele omului dacă acesta se va face bine.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil. Superstiţia spune că dacă faci o turtă şi o arunci între oi la „năpustitul areţilor” şi turta cade cu faţa-n sus, vei avea miei mulţi şi sănătoşi. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume; este bine să aprinzi şi pentru morţii fără lumânare, sinucigaşii sau osândiţii. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte, potrivit superstitii.ro.

Sursa:realitatea