Situația traficului

Ora: 06:45

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile.

Din cauza ceţii dense, toate porturile de la Marea Neagră sunt închise.

Se circulă în condiţii de ceaţă, cu vizibilitate sub 200 de metri, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa şi pe Autostrada A4 Ovidiu – Agigea, precum şi pe mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Tulcea şi Vâlcea.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în condiţiile vizibilităţii reduse din cauza ceţii, conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia, să conducă prudent, evitând să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, să utilizeze luminile de întâlnire şi pe cele de ceaţă din dotarea autovehiculelor şi să mărească distanţa de siguranţă între vehicule.

Se menţin cinci drumuri naţionale închise, respectiv:

1. DN 2H, în Milişăuţi, judeţul Suceava, la kilometrul 4+776, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra podului din localitate. Circulaţia se desfăşoară pe rutele ocolitoare DN2 şi DN17A Rădăuţi – Suceava;

2. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

3. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

4. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 – str. Vasile Alecsandri – DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 – 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

5. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) – Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.

JUDEŢUL BIHOR:

Ora:7:10

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este oprită pe DN 1, pe sensul Cluj-Napoca – Oradea, pe raza localităţii Tinăud, judeţul Bihor, după ce un autotren a lovit un parapet, fără a rezulta victime. Traficul se desfăşoară pe un fir, alternativ, pe celălalt sens, valorile fiind normale la această oră.

JUDEŢUL VRANCEA

Ora: 07:25

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră se desfăşoară pe un fir alternativ pe DN 2 Focşani – Râmnicu Sărat, la kilometrul 164+650 metri, pe raza localităţii Dumbrăveni, judeţul Vrancea, după ce parte din încărcătura unui autocamion (sticle cu băuturi răcoritoare) a ajuns pe partea carosabilă, întrucât şoferul autovehiculului nu a adaptat viteaza pe un sector de drum în curbă. Nu s-au înregistrat victime.

 

JUDEŢUL CLUJ

Ora07:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este întreruptă pe DN 16 Cluj-Napoca – Reghin, pe raza localităţii Cămăraşu, în judeţul Cluj, din cauza unui accident. În urma coliziunii dintre două autovehicule, o persoană a fost rănită uşor. Valorile de trafic sunt reduse.

JUDEŢUL BIHOR:

Ora: 07:35

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale la această oră pe DN 1 Cluj-Napoca – Oradea, pe raza localităţii Tinăud, judeţul Bihor, unde anterior traficul a fost îngreunat, după ce un autotren a lovit un parapet. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Sursa:politiaromana