Situația traficului

Ora: 07:00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza ninsorilor din ultimele zile, sunt impuse următoarele restricţii în traficul rutier, feroviar şi maritim:

Circulaţia rutieră pe DN 67C Novaci – Rânca este închisă pe tronsonul kilometric 16 – 34+800 de metri, în judeţul Gorj.

Traficul rutier este oprit în ambele sensuri pe DN 7, la kilometrul 239+400 metri, la limita judeţelor Vâlcea şi Sibiu, din cauza unor autocamioane neechipate corespunzător care nu mai pot înainta pe un carosabil acoperit cu zăpadă.

Pe DN 66 Târgu Jiu – Petroşani, între Bumbeşti-Jiu (jud. Gorj) şi Petroşani (jud. Hunedoara) este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată  mai mare de 7,5 tone.  

Din cauza lipsei de tensiune în reţeaua de contact, circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 202 este întreruptă între kilometrii feroviari 90 şi 108, pe raza judeţului Gorj (între staţiile CF Valea Sadului şi Pietrele Albe).

Traficul feroviar pe secţia de cale ferată 202 este întrerupt şi pe raza judeţului Hunedoara, la kilometrii feroviari 112+800 (în zona staţiei CF Strâmbuţa) şi 84+200 (în zona staţiei CF Livezeni) din cauza unor fire de înaltă tensiune rupte în urma căderilor de zăpadă.

Portul Mangalia este închis, din cauza vântului puternic.

Ora: 07:30

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier a fost reluat pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 239+400 metri, la limita judeţelor Vâlcea şi Sibiu, după punerea în mişcare a autocamionaelor care ocupau partea carosabilă.

Pe Valea Oltului se circulă în condiţii de iarnă, fiind semnalate frecvente căderi de crengi sau copaci, ceea ce impun restricţionarea temporară a circulaţiei pe câte un sens, pentru scurte perioade.

Sursa:politiaromana