Lucrări de reparații pe Pasajul Socola (DN 24) Iași

Având în vedere degradările apărute în urma fenomenului îngheț-dezgheț, dar și ninsorile abundente din ultima perioadă, DRDP Iași va efectua în zilele de 15 și 16 ianuarie 2019, în funcție și de condițiile meteo, lucrări de reparații pe DN 24, km 191-192 (Pasajul Socola, municipiul Iași).

Lucrările se vor desfășura cu restricționarea traficului pe o bandă pe sens, alternativ, zona de lucru urmând să beneficieze de semnalizarea aferentă și de prezența în zonă a unui echipaj al Poliției.

În acest sens, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru eventualul disconfort în trafic creat, cu recomandarea de a circula cu adaptarea vitezei și respectarea semnalizării aferente.

Sursa:ziaruldeiasi