Accident GROAZNIC în județul Constanța, o mașină a fost efectiv strivită
Grav accident joi dimineața pe drumul dintre 23 August și Neptun. O persoană a murit și o alta este în comă după ce mașina în care se aflau a intrat într-un pom.
Accidentul s-a produs pe DN39, pe sensul de mers Mangalia – Constanța, în curbă la stânga, între Neptun și Olimp. Șoferul „a pierdut controlul direcției către dreapta și a intrat în coliziune cu un copac. Conducătorul auto a decedat la fața locului, pasagera locului din dreapta este rănită grav”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Conform medicilor care au intervenit la accident, persoana decedata este un bărbat de 43 ani, iar cealaltă victima are 40 de ani și este în comă. Pentru scoaterea victimelor din autoturism au intervenit 7 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Secției Mangalia a ISU Dobrogea.
sursa: reporterntv.ro
