Un cetăţean de origine francezăși fiica sa au fost răniţi într-un accident , în judeţul Dâmboviţa, pe DN 71
Un cetăţean de origine franceză, în vârstă de 48 de ani şi fiica sa de 3 ani au fost răniţi într-un accident petrecut, marţi, în judeţul Dâmboviţa, pe DN 71 Târgovişte – Sinaia, în dreptul localităţii Dealu Mare.

Se pare că cei doi se întorceau de la schi, iar la un moment dat, şoferul francez s-ar fi uitat pe telefon. Maşina sa a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de un autoturism care circulă regulamentar, la volanul căruia se afla un şofer român de 51 de ani.
„Cauza probabilă a producerii accidentului – preocupări de natură a distrage atenţia. În urma accidentului încă o persoană a suferit vătămări corporale uşoare. Conducătorul auto bănuit de producerea accidentului are 48 de ani, rănit uşor la prima vedere, dar şi un pasager din auto, fiica şoferului în vârstă de 3 ani, rănită uşor”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a petrecut accidentul.
Sursa:adevarul
