Decizia finală în cazul fuziunii dintre Fiat-Chrysler și Renault.
Alianța Fiat-Chrysler a emis un comunicat oficial prin care anunță soarta fuziunii cu Renault. Propunerea FCA a fost dezvăluită presei săptămâna trecută, iar reprezentanții grupului francez au declarat că sunt extrem de interesați de acest parteneriat.
Cu toate acestea, negocierile au încetat. Reprezentanții Alianței Fiat-Chrysler au anunțat că își retrag oficial oferta, invocând situația politică nefavorabilă din Franța, din momentul de față.
„Consiliul de Administrație al Alianței Fiat-Chrysler a decis să-și retragă, cu efect imediat, propunerea de fuziune cu Goupe Renault.
Rămânem ferm convinși de avantajele atrăgătoare ale acestei propuneri, care a fost apreciată pe scară largă de când a fost înaintată, având o structură și condiții atent echilibrate pentru a livra beneficii substanțiale tuturor părților. Totuși, în Franța nu există deocamdată condițiile politice pentru ca o asemenea combinație să aibă loc cu succes.
FCA transmite sincere mulțumiri celor din Groupe Renault, în special președintelui și directorului executiv, dar și partenerilor din cadrul Alianței, Nissan Motor Company și Mitsubishi Motors Corporations, pentru implicarea lor constructivă în toate aspectele propunerii noastre.
FCA va continua să își îndeplinească atribuțiile în cadrul strategiei sale independente”.
Ce ar fi însemnat o fuziune între Renault și Fiat-Chrysler?
Contopirea celor două ar fi dat naștere unei entități noi, deținută în proporție de 50% de acționarii Renault și 50% de acționarii Fiat-Chrysler. Potrivit estimărilor FCA, „afacerea combinată ar vinde anual aproximativ 8,7 milioane de vehicule, ar fi lider mondial pe segmentele tehnologiilor vehiculelor electrice, SUV-urilor, pick-up-urilor și vehiculelor comerciale ușoare și ar avea o prezență globală mai amplă și mai echilibrată decât ar avea pe cont propriu oricare dintre firme”.
Potrivit agenției Bloomberg, Renault începuse negocierile cu FCA fără a avea acordul partenerilor Nissan sau Mitsubishi. Dacă este adevărat, sunt șanse mari ca acest lucru să fi jucat un rol esențial în întreruperea discuțiilor.
