Cum se parchează în România și atitudinile participanților la trafic. O campanie încearcă să schimbe obiceiuri

Pietoni obligați să se strecoare printre mașini, tramvaie și autobuze blocate cu sute de pasageri în ele, trafic din ce în ce mai aglomerat. Sunt efectele unui fenomen care se agravează de la o zi la alta în București, cel al mașinilor parcate la întâmplare. Șoferii dau vina pe lipsa parcărilor. Campania Digi24 „România NEbunului simț” încearcă să schimbe însă proastele obiceiuri.

Bărbat, către un șofer: E trecere de pietoni aici, de ce o lași aici?
Șofer: Păi nu e același lucru?

Peste două milioane de vehicule trec zilnic prin Bucureștiul cu doar 300 de mii de spații de parcare.

Adrian Ilie, consultant dezvoltare locală: Putem să observăm că în București nu se mai respectă regulile de circulație, și pentru că a devenit un fenomen de masă, pe care îl conștientizează și cei care ar trebui să dea sancțiuni, nu mai există contravenții. Dacă un șofer anticipează că nu va găsi un loc disponibil cu plată în proximitate, dar știe că nu va primi nicio sancțiune, va parca astfel. Fenomenul dublei parcări înseamnă în primul rând îngustarea străzii, reducerea capacității de transport. Dacă aveam și transport în comun aici, șoferul autobuzului trebuia să evite acest obstacol. Un mijloc de trasnport în comun, pe un kilometru , are întârzieri între 15 și 90 de secunde, deci pe un un kilometru poate întâlni până la șase mașini care sunt pe avarii sau mașini care fac livrări, taxiuri care preiau pasageri…

Parcările ilegale, la ordinea zilei

Teodora Iacob, jurnalist Digi24: Bună ziua, de ce ați parcat aici ? Unele mașini de-abia au trecut.
Șofer: Nu avem locuri de parcare, nu sunt locuri.

Continuă să citești pe digi24.ro