Cântăreaţa de muzică populară, Anamaria Pop a murit într-un grav accident de circulaţie

Cântăreaţa de muzică populară Ana Maria Pop, în vârstă de 37 de ani, a murit duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe DN 1C, pe raza comunei Cicârlău, a precizat Biroul de comunicare al IPJ Maramureş, într-o informare publică. 

Conform aceleiaşi surse, din primele informaţii şi în urma cercetărilor făcute la locul accidentului, rezultă că artista, care se afla la volan, a pierdut direcţia de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, femeia a decedat, iar un pasager aflat în maşină a suferit răni multiple şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare. 

Un reprezentat al Ambulanţei Maramureş a precizat presei că artista a suferit răni incompatibile cu viaţa. Acesta urma să susţină, duminică seară, un recital la Zilele oraşului Baia Sprie. 

Ana Maria Pop activa în timpul liber ca şi voluntar la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Baia Mare. 

Poliţia Rutieră Baia Mare urmează să stabilească cauzele accidentului. 

Video aici

Sursa:antena3