Mănăstirea Prislop, poarta spre o lume a minunilor


În România există o mulţime de locuri de rugăciune, însă o parte dintre ele se remarcă printr-o spiritualitate aparte, greu de regăsit în altă parte. În apropiere de Staul Silvaşu de Sus, în Judeţul Hunedoara se află unul dintre cele mai importante lăcaşe de cult din ţara noastră, Mănăstirea Prislop, considerată de către credincioşii ortodocşi un loc unic. Biserica ansamblului, ce datează din secolul al XVII-lea este un monument istoric de mare valoare, însă întreaga zonă are o semnificaţie specială mai ales pentru români.

Cadrul natural completează perfect frumuseţea zonei
Cadrul natural completează perfect frumuseţea zonei / Foto: www.sfatulbatranilor.ro

Mănăstirea Prislop este situată într-unul dintre cele mai pitoreşti locuri din România, în Ţara Haţegului, leagănul poporului român care se întinde până la poalele Munţilor Retezat. Ansamblul religios este localizat într-o poiană, altitudinea de 640 de metri, fiind înconjurată de dealuri care par să protejeze edificiile. Începutul secolului al XIV-lea este momentul în care mănăstirea transilvăneană începe să prindă contur, Sfântul Nicodim este ctitorul acestui loc divin, amenajat la doar 13 kilometri de Haţeg.  Se spune că dacă ai ajuns o dată la mănăstire vei fi atras să mai revii. Credincioşii spun că aici se remarcă o linişte şi o pace cum nu au mai regăsit nicăieri în altă parte, Mănăstirea Prislop fiind locul care te face să uiţi de griji şi probleme şi care te umple de o energie pozitivă imposibil de descris în cuvinte.

Picturi extrem de vechi înfrumuseţează pereţii mănăstirii
Picturi extrem de vechi înfrumuseţează pereţii mănăstirii / Foto: commons.wikimedia.org

Data de 25 noiembrie a anului 1948 va fi momentul ce avea să schimbe parcursul zonei, atunci Mitropolitul Ardealului îl aduce în zonă de Ieromonahul Arsenie Boca, cel ce avea să restaureze întreg complexul monahal, aflat în acea perioadă în stare jalnică. Aceasta avea să facă mult mai mult decât să restaureze construcţia, el va înfiinţa o şcoală monahală, dar şi o cooperativă mănăstirească, locul unde s-au executat cele mai frumoase covoare tradiţionale, cu modele străvechi ce aparţin zonelor Sibiu, Făgăraş şi Hunedoara.

Morâmântul lui Arsenie Boca
Morâmântul lui Arsenie Boca / Foto: www.faptelecredintei.ro

În semn de admiraţie şi respect pentru munca sa, Părintele Arsenie Boca este înmormântat în incinta ansamblului monahal, iar mormântul său, veşnic împodobit cu flori multicolore este vizitat zilnic de sute de credincioşi de pretutindeni. Se spune că cei care ajung la mormântul părintelui se vor umple de o linişte sufletească deosebită sau chiar că se vor vindeca de diverse boli şi vor depăşi cu succes cumpenele vieţii. Este greu de spus dacă aceste aspecte sunt reale, însă credincioşii continuă să spere în forţa divină a preotului.

După un drum de 3 kilometri, credincioşii ajung la mănăstire
După un drum de 3 kilometri, credincioşii ajung la mănăstire / Foto: www.varbit-tour.ro

La momentul actual, este foarte uşor să ajungi la mănăstire, fie cu maşina personală sau cu mijloacele de transport în comun, autobuzele circulă zilnic chiar până în Silvaşu de Sus. De aici şi până la mănăstire trebuie să străbaţi pe jos un traseu de 3 kilometri, uşor şi de asemeni foarte plăcut. Mănăstirea Prisolp este un loc deosebit şi merită să vizitezi zona pentru a te bucura de peisaje pitoreşti, dar şi de liniştea absolută din zonă.