Într-o mină din Siberia a fost descoperit un diamant în interiorul căruia se află alt diamant

Într-o mină din Siberia a fost descoperit un diamant în interiorul căruia se mişcă liber un alt diamant.

Exploatarea diamantelor este o activitate foarte veche care a dus la descoperirea a tot felul de nestemate de toate culorile, formele şi mărimile. Minerii ruşi au reuşit să scoată la suprafaţă recent o nestemată unică, un diamant în interiorul căruia se află un alt diamant şi care se poate mişca liber în interiorul primului diamant, notează Science Alert.

Această nestemată pe care minerii au numit-o „Diamantul Matrioşka”, deoarece aminteşte de păpuşile ruseşti cu acelaşi nume, este un fenomen paradoxal. Mai exact, după cum explică geologii şi experţii în diamante, incluziunile şi defectele sunt comune, adesea putând fi identificate urme de alte minerale în diamante. Totuşi, după cum explică oficialii companiei ALROSA, compania rusească specializată în exploatarea diamentelor, este prima dată când un diamant prezintă o incluziune care este la rândul ei diamant.

„Matrioşka” nu este un diamant foarte mare, conform experţilor care l-au verificat, cântărind 0,62 carate şi având dimensiunile 4,8 x 4,9 x 2,8 milimetri. Diamantul interior cântăreşte doar 0,002 carate şi are dimensiunile 1,9 x 2,1 x 0,6 milimetri.
Oamenii de ştiinţă estimează că acest diamant are în jur de 800 de milioane de ani, totuşi trebuie realizate analize suplimentare pentru a stabili asta cu exactitate. Din cauza unicităţii acestei pietre, oficialii companiei nu au stabilit valoarea monetară a acesteia.

sursa: descopera.ro