Cinci victime în urma unei coliziuni între un TIR, un autocar şi un autoturism, pe Valea Oltului
Un accident rutier s-a produs marţi dimineaţa, 14 ianuarie, pe Valea Oltului, în judeţul Sibiu, în urma unei coliziuni între mai multe autovehicule traficul pe DN 7 / E 81 a fost blocat total.
Poliţia Sibiu a anunţat că în autocar erau 40 de pasageri. Potrivit aceleiaşi surse, şoferul TIR-ului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. TIR-ul a derapat într-o curbă şi a pătruns pe contransens unde s-a ciocnit cu un autoturism care venea spre Vâlcea. Remorca a lovit un autocar care, ca şi TIR-ul, se îndrepta spre Sibiu. În autocar erau 40 de pasageri.
„Din primele cercetari, pe DN 7, intrarea în Talmaciu, şoferul unui ansamblu TIR condus spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate, în curbă la dreapta, derapează, pătrunde pe contrasens, unde capul tractor intră în coliziune cu un turism condus regulamentar spre Vâlcea.
Semiremorca loveşte un autocar condus tot spre Sibiu, autocar în care se aflau 40 de pasageri şi trei şoferi. Şoferul aflat la volanul autocarului în momentul producerii accidentului şi soferul turismului sunt transportaţi la spital, conştienţi. Trafic blocat total în continuare”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Sibiu.
Update, ora 8.45 Momentan, potrivit ISU Sibiu, se intervine pentru descarcerarea unuia dintre şoferi. Una dintre celelalte patru victime este femeie.
– ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu în jurul orei 8.00 a avut loc o coliziune între un TIR, un autocar şi un autoturism.
Unul dintre şoferii implicaţi este încarcerat, iar în afara lui încă patru persoane au solicitat îngrijiri medicale.
La faţa locului intervin echipaje ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu: două echipaje SMURD, o autospecială pentru salvare victime multiple şi un echipaj de la descarcerare.
Din primele informaţii, sunt cel puţin cinci victime în urma acestei coliziuni.
Sursa:adevarul
