Accident pe DN73: Un autoturism s-a răsturnat
Un accident rutier a avut loc marţi dimineaţă, DN 73C, în comuna argşeană Valea Iaşului. Un autoturism s-a răsturnat.
Poliţiştii Formaţiunii Rutiere Curtea de Argeş au stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Musăteşti, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe fondul neadaptării vitezei la drumul în coborâre şi uşoară curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă, a intrat în şanţ, după care s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celui de-al doilea ocupant al maşinii, pasager aflat pe scaunul dreapta faţă.
Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care a fost transportat la spital. Şoferul a scăpat teafăr.
“Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, fiind întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal”, precizeazĂ IPJ Argeş.
Sursa:adevarul
