Şofer român de TIR, ‘trădat de GPS’, blocat pe o stradă îngustă din Italia
Un şofer român de TIR a rămas blocat, ore în şir, pe o stradă îngustă dintr-o mică localitate din Italia, după ce a fost ‘trădat’ de GPS.
Şoferul român a pus pe jar autorităţile italiene, miercuri dimineaţă, 19 februarie 2020, în jurul orei 08.30, pe o stradă îngustă din localitatea Gambellara (provincia Vicenza).
Înşelat de GPS, şoferul a ajuns cu TIR-ul pe o stradă îngustă, iar la un moment dat a rămas blocat.
Mai mult, remorca a lovit pereţii unor case şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi poliţiştilor italieni pentru rezolvarea situaţiei.
Poliţiştii locali au blocat traficul pentru a permite pompierilor să intervină, notează corriere.it.

Pompierii au adus un camion pentru a putea ridica remorca TIR-ului condus de un şofer român.
După câteva ore, TIR-ul românesc a fost deblocat, iar şoferul şi-a putut continua deplasarea.
Sursa:antena3
