Un tânăr a găsit o metodă inedită de a-și vinde mașina. A listat-o la prețul exorbitant de 554 milioane de euro
România se află în stare de urgență așa că oamenii sunt obligați să stea în case. În acest caz, singura soluție pentru a evita monotonia este Internetul. Cei care vor să iasă în evidență fie postează selfie-uri sau poze cu mâncare pe rețelele sociale, fie anunțuri cu mașini.
Proprietarul unui Aixam a atras atenția celor care caută mașini la mâna a doua în această perioadă, cu o ofertă neobișnuită. A listat această mașină cu prețul de 554.545.454 de euro. Este evident că nu se așteaptă să primească acești bani, și probabil a vrut doar să vadă cum reacționează Internetul.

În loc de poze, tânărul a încărcat un clip în care apare mașina în diverse ipostaze: la spălătorie, în parcare și chiar pe marginea unei șosele din apropierea cazinoului din Constanța. Se poate observa că proprietarul s-a străduit să-și promoveză cât mai bine mașina, are o secvență filmată în mișcare (car-to-car).
Anunțul a fost postat pe 26 martie, iar în el sunt trecute foarte puține detalii pe care nu le putem lua în serios având în vedere prețul exorbitant. Cert este că mașina are jante din aliaj ușor și nu prezintă urme de accident.
Cvadriciclu Aixam
Mașinile produse de francezii de la Aixam sunt „portița de scăpare” pentru șoferii în devenire care nu au împlinit vârsta legală pentru obţinerea permisului de conducere. Sunt autoturisme cu motoare mici care nu necesită permis de conducere, acestea fiind înscrise la categoria cvadriciclu. Pe site-un oficial, un Aixam nou se vinde cu un preț de start de 10.000 de euro.
sursa: promotor.ro
