Ai achiziționat o mașină second hand? Sfaturi pentru ce ai de făcut imediat după cumpărare
După o negociere cinstită ai primit cheile și actele noii tale mașini. Dar te afli abia la început, așa că încă ai de adresat mai multe aspecte. În primul rând trebuie să rezolvi cu partea de hârțogăraie, adică să înmatriculezi mașina pe numele tău. Din păcate, procesul înmatriculării unui vehicul în România poate fi anevoios și mai mult ca sigur va dura mai multe zile.
Această operațiune poate să difere de la caz la caz, așa că actele necesare pot fi mai multe sau mai puține în funcție de proveniența mașinii. Aflăm aceste date chiar de pe site-ul oficial al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Să spunem că mașina este adusă din străinătate și că nu are sau nici nu a avut numere de tranzit, caz în care, dacă dorești să circuli în perioada imediat următoare, trebuie să soliciți eliberarea unei autoritații de circulație provizorie. Acte necesare: aici.
O altă situație este atunci când mașina a fost achiziționată dintr-un stat membru al Uniunii Europene și a mai fost înmatriculată pe plan local. Dacă provine din afara Uniunii Europene, vei avea nevoie de următoarele documente.
În cazul în care ai achiziționat mașina din Germania, poți găsi mai multe informații utile despre procesul de înmatriculare în articolul nostru dedicat.
Cea mai simplă procedură este cea în care vehiculul este achiziționat din România și este înmatriculat în București sau în alt județ: acte necesare aici.
Însă, dacă totul pare prea complicat, sau dacă nu dispui de timpul necesar pentru a înmatricula mașina, poți apela la ajutorul unei firme specializate. Contra unei sume modice, poți scăpa de stresul cozilor lungi și vei primi plăcuțele și certificatul de înmatriculare în timp record.
Acum că ai acte care dovedesc faptul că mașina este a ta, ar fi o idee bună să mergi la un service de încredere și să-i faci o revizie completă (schimb filre + fluide). Ideal ar fi ca în momentul achiziționării mașinii să primești cartea service sau măcar un carnețel în care s-au menționat toate operațiunile de mentenanță, dar și eventualele reparații prin care a trecut mașina.
În momentul când mașina ta este în service, ar trebui să verifici și sistemul de frânare. Dacă este cazul, înlocuiește plăcuțele de frână și/sau discurile dacă acestea sunt uzate. Tot în atelier ar trebui să verifici și sistemul de iluminare și să schimbi eventualele becuri arse.
Trebuie să privești cu atenție anvelopele mașinii. Dacă acestea sunt uzate până la martorul de uzură, trebuie schimbate. Întotdeauna, ar fi bine să cumperi anvelope noi, dar dacă bugetul nu îți permite asta, poți achiziționa anvelope second hand cu o dată recentă a fabricației (nu mai vechi de doi ani). Dacă nu știi cum verifici acest aspect, poți afla din următorul articol.
Dacă mașina ta nu a venit cu două seturi de anvelope, acum ar fi cazul să îți cumperi și anvelope de iarnă. După cum spune vechiul proverb, Omul gospodar își face vara sanie și iarna car’, acesta poate fi aplicat și aici. Da, este o idee excelentă să îți cumperi anvelope de iarnă în timpul verii și viceversa, deoarece, în acel moment, cererea pentru astfel de produse este mai scăzută, iar prețurile sunt mult mai avantajoase.
Nu neglija instalația de climatizare! Zilele călduroase au început să fie din ce în ce mai dese, așa că vei avea nevoie ca sistemul de aer condiționat să funcționeze în parametri. O idee bună ar fi să efectuezi o completare a agentului frigorific sau chiar să îl schimbi cu totul, dacă mașina ta are o vechime considerabilă.
După ce ai efectuat revizia și ai reparat eventualele defecte minore ale caroseriei, o idee bună ar fi să îți speli foarte bine mașina. Nu ar fi o idee rea să investești ceva bani și să apelezi la un atelier de detailing, ce îți va oferi o curățare profesională la interior a tapițeriei și un polish complet pentru caroserie. De asemenea, ornamentele din plastic vor fi aduse la starea initială. Într-un final, mașina ta va arăta ca una nouă.
Asigură-te că ai roată de rezervă (în cazul în care ai un loc special de depozitare al acesteia). În caz contrar, ar trebui să ai un chit de pană aflat în perioada de valabilitate. Tot în perioada de valabilitate trebuie să se afle și stingătorul de incendiu și trusa medicală. Pe lângă acestea, în portbagajul mașinii tale ar trebui să se afle două triunghiuri reflectorizante și o vestă reflectorizantă.
Știm că deja ai asigurare RCA, deoarece a fost necesară pentru a înmatricula mașina, dar recomandăm și efectuarea unei polite Casco, mai ales dacă mașina ta este fabricată mai recent. De asemenea, o idee bună ar fi să îți iei rovinieta pe o perioadă cât mai lungă (1 an), deoarece așa ai parte de cel mai avantajos preț.
Mașina ta este acum în stare excepțională, atât din punct de vedere vizual, cât și tehnic, așa că acum ai motiv de sărbătoare. Fă-ți un cadou și scoate-o la un drum lung. Dacă un drum la mare sau la munte pare prea scurt pentru tine, atunci ar trebui să faci un tur al țării. Numărul însemnat de kilometri te va ajuta să te obișnuiești cu noua ta mașină și să observi ce alte eventuale operații de mentenanță ar mai trebui efectuate în viitorul apropiat.
sursa: auto-bild.ro
