Vezi cum vor arata CASELE VIITORULUI si unde vor fi pozitionate !!
Suprapopularea planetei duce la realizarea unor planuri de rezervă, ce includ şi construirea unor locuinţe în afara spaţiului terestru ori unele subacvatice. Un arhitect din Belgia a pus la cale un plan ambiţios, ce ne oferă o imagine asupra viitorului locuinţelor sub apă, notează cnn.com.
Viziunea arhitectului Vincent Callebaut pare utopică pentru mulţi oameni, însă planul acestuia pare să reprezinte o soluţie la aglomerarea planetei, fiind în acelaşi timp o variantă pentru cei care iubesc peisajele marine, informează CNN.
Arhitectul a făcut public un plan extrem de ambiţios, ce prevede construirea unor eco-sate subacvatice, ce ar putea găzdui până la 20.000 oameni fiecare.
Proiectul denumit “Aequorea” conţine o serie de reprezentări grafice, ce înfăţişează clădiri imense, realizate în formă de spirale, ce se întind de la suprafaţa apei şi pot ajunge până la baza mării sau oceanelor.
Sursa : mediafax

