Botoșani: Aventură în trafic. Șofer în stare de ebrietate, pasageră pusă pe scandal, goană cu poliția pe urme

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Tudora, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, însă, conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea.

S-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de 2 kilometri, când s-a reușit interceptarea în trafic.

Conducătorul auto a declarat faptul că nu are asupra sa documentele personale sau ale autovehiculului și nu a cooperat cu organele de poliție, în vederea stabilirii identității.

„Mai mult de atât, acesta a avut un comportament recalcitrant, impunându-se imobilizarea sa și conducerea la sediul poliției”, au precizat reprezentanții PIJ Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 30 de ani, din comuna Tudora.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

„Precizăm faptul că, de la interceptarea în trafic și până la momentul conducerii la sediul polițieia conducătorului auto, la fața locului a fost prezentă și sora acestuia, care a provocat scandal și a încercat să-i împiedice pe polițiști să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, motiv pentru care, față de aceasta, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, conform Legii 61/1990”, au mai spus reprezentanții IPJ Botoșani.