ACCIDENT. O șoferiță drogată a intrat cu mașina într-un autoturism parcat.
O șoferiță aflată sub influența drogurilor a provocat un accident rutier grav, în parcarea unui complex comercial din sectorul 6 al Capitalei. Tânăra a fost transportată la Spitalul Universitar, având răni minore.
Aparatul DrugTest a relevat faptul că tânăra de 26 de ani consumase substanțe interzise înainte să se urce la volan.
The Gorgeous Danube Delta in 4k – from Tulcea Romania01:03PreviousPlayNext00:01 / 03:07UnmuteFullscreenCopy video urlPlay / PauseMute / UnmuteReport a problemLanguageMox Player
Pasagera din dreapta a fost filmată în timp ce purta un dialog bizar cu un martor, căruia îi spunea că va pleca în 3 minute, fapt care era imposibil, având în vedere că mașina a fost avariată, iar șoferița rănită.
Dialog halucinant: „În trei minute plecăm”
„Trei minute. Din clipa asta dacă în trei minute nu plecăm sunați la poliție”, se aude tânăra spunând, într-o stare vizibilă de rău.
Brigada Rutiera a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc în parcarea unui complex comercial din sectorul 6.
Conducătorul unui autoturism, femeie în vârstă de 26 de ani, care se deplasa în parcarea unui complex comercial din sectorul 6, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un alt autovehicul parcat.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a șoferiței, care a fost transportată la Spitalul Universitar.
sursa: gandul.ro
