Un șofer în vârstă de 18 ani a accidentat o femeie în timpul unei depășiri

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o femeie de 50 ani, din Borca, conducea un autoturism pe DJ 209 B, pe direcția Borca – Mălini, ajunsă în dreptul domiciliului său, la efectuarea manevrei de schimbare a sensului de deplasare spre stânga, ar fi fost acroșată în partea din spate a autoturismului, de un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din localitate, care efectua manevra de depășire a unui alt autoturism, și care aveau aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 50 de ani, aceasta fiind preluată şi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

sursa: stiri.neamt.ro