Accident GRAV in Pitesti!
În jurul orei 9.25 a zilei de ieri, Răzvan M., de 42 de ani, din Piteşti, circula cu un Renault Megane dinspre cartierul Trivale către centrul municipiului. În timp ce cobora pe strada Smeurei, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat cu un alt Renault Megane, condus regulamentar pe banda a doua de mers de Bogdan N., de 29 de ani, şi el piteştean. În urma şocului produs, maşina la volanul căreia se afla Bogdan a fost proiectată într-o Toyota Yaris, condusă pe banda întâi de deplasare de Nicolae Florin B., de 35 de ani, de asemenea din Piteşti. Tamponarea s-a soldat cu avarierea serioasă a celor trei autoturisme şi cu rănirea uşoară a Mirelei N., de 28 de ani, din municipiu, soţia lui Bogdan, pasageră în maşina condusă de soţul său. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
