Ambulanţă spulberată de un BMW, într-o intersecţie din Bucureşti

O ambulanţă a fost implicată într-un grav accident rutier, în această dimineaţă, într-o intersecţie din Bucureşti. O asistentă medicală a fost rănită în urma accidentului, fiind transportată de colegii ei la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Totul s-a întâmplat la intersecţia bulevardului Bucureştii Noi cu strada Laminorului, iar şoferul din BMW a trecut pe culoarea verde a semaforului.

Ambulanţa, care nu transporta un pacient şi circula cu semnalele luminoase în funcţiune, a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului şi a fost spulberată, din lateral, de BMW-ul condus regulamentar.

În urma impactului violent, ambulanţa s-a răsturnat pe o parte şi a ajuns pe scuarul de pe mijlocul bulevardului Bucureştii Noi.

Asistenta din ambulanţă a fost rănită în urma accidentului, ea fiind scoasă din autospecială de colegii de la SMURD. Imobilizată, tânăra a fost transportată la spital pentru mai multe investigaţii medicale.

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

sursa: antena3.ro