Un șofer va fi anchetat penal, în urma unui accident soldat cu pagube materiale
Un botoșănean care a ascuns un accident soldat cu pagube materiale va fi anchetat penal. Asta după ce polițiștii au stabilit că tânărul și-ar fi reparat ilegal mașina.
Accidentul de la care i s-a tras totul s-a petrecut pe 13 decembrie 2020, când tânărul de 29 de ani din municipiul Botoșani, conducea un autoturism pe Calea Națională. La schimbarea direcției de mers de pe banda 1 pe banda 2, el a acroșat un alt autoturism care se deplasa regulamentar, apoi și-a continuat deplasarea.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, însă botoșăneanul a preferat să țină sub tăcere cele întâmplate. Ba mai mult, după producerea accidentului, a remediat avariile autoturismului prin inlocuirea elementelor de caroserie distruse, în parcarea de lângă imobilul in care locuiește.
Sursa:monitorulbt
