Trebuie să fim atenți la codurile lipite pe fructe!

Ați observat vreodată acele mici autocolante lipite pe fructe? În afară de logo-uri, acestea conțin și un cod PLU digital (sau un cod de căutare a prețurilor) care oferă informații importante pentru consumatori.

Imagini pentru banane cu cod lipit

Federația Internațională pentru Standardele Produselor (IFPS) este organismul de reglementare care atribuie coduri fructelor vândute peste tot în lume. IFPS este o coaliție de asociații de fructe și legume din întreaga lume, care a fost formată în 2001, cu scopul de a introduce un standard global pentru utilizarea numerelor internaționale de căutare a prețurilor (PLU).

– Un număr din cinci cifre care începe cu un 9 – înseamnă că produsul este organic. Astfel, codul unei banane cultivate organic ar fi, de exemplu, 94011.

– Un cod din patru cifre care începe cu un 3 sau un 4 – înseamnă că produsul este cultivat în mod convențional, inclusiv cu ajutorul unor cantități mari de îngrășăminte și pesticide. De exemplu, lămâile mici obișnuite vândute în SUA sunt etichetate 4033, iar cele mari sunt 4053; lămâile organice mici sunt codificate 94033, cele mari sunt 94053.

– Un cod din cinci cifre care începe cu un 8 înseamnă că produsul a fost modificat genetic. Cele mai întâlnite astfel de produse modificate genetic sunt: porumbul, soia, canola, bumbac, papaya și dovlecelul. 

Important de știut este că aceste etichete sunt universale, și vor avea aceleași coduri indiferent de țara de unde sunt achiziționate, scrie consumerreports.org.

Așadar, cu următoarea ocazie în care mergeți la cumpărături, verificați codurile și alegeți înțelept!

Sursa:antena3