Accidentul petrecut în localitatea Cârlogani-Olt

Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbără-seara, 20 februarie 2021, într-o localitate din Olt. Patru tineri au rămas blocaţi în autoturismul care s-a răsturnat.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a transmis noi informaţii despre starea victimelor accidentului produs sâmbătă-seară la Cârlogani. 

„Pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru primă intervenţie, au intervenit în comuna Cârlogani, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La locul evenimentului au acţionat şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau patru tineri. La sosirea echipajelor, şoferul, în vârstă de 18 ani, din localitatea Creţeni, judeţul Vâlcea, a fost găsit încarcerat, conştient. Concomitent cu misiunea pentru extragerea victimei, echipajele medicale au asistat toate victimele accidentului. Şoferul, conştient, cu traumatism cranio-cerebral şi traumatisme la membrul inferior drept şi membrul superior drept, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la UPU Slatina. Un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Cârlogani, semicomştient, politraumatizat prin accident rutier a fost transportat la UPU Slatina.

Tot la UPU Slatina a fost transportată şi o femeie, în vârstă de 18 ani, din municipiul Slatina, cu traumatism cranio-facial şi traumatisme la membrele inferioare. Cea de-a patra victimă, o minoră, în vârstă de 16 ani, a refuzat transportul la spital“, a transmis purtătorul ed cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

UPDATE: Tinerii implicaţi în accident au vârste între 16 şi 18 ani. Toţi patru au fost transportaţi al spital, au confirmat reprezentanţii IPJ Olt.

„La data de 20 februarie, în jurul orelor 19,30 pe DJ 677 în localitatea Cârlogani s-a produs un accident rutier.

La faţa locului a fost gasit un autoturism in care se aflau 4 persoane, cu vârste între 16 şi 18 ani. Toţi participanţii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  

Se continuă cercetările la faţa locului pentru a se stabili modalitatea de producere a evenimentului, fiind întocmit dosar penal“, a comunicat purtătorul ed cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Tinerii, doi băieţi şi două fete, s-au răsturnat cu autoturismul pe o stradă din localitatea Cârlogani, rămânând blocaţi. Unul dintre băieţi a fost preluat de echipajele de prim-ajutor în stare foarte gravă, cu traumatism cranio-cerebral.

  Răni grave are şi una dintre fete, în vârstă de 18 ani, din Slatina, care ar fi suferit, conform primelor date, o fractură de mandibulă, în timp ce prietena ei s-a speriat foarte tare, refuzând însă iniţial transportul la spital. Răni a suferit şi tânărul aflat la volan.

Apelul la 112 a venit în jurul orei 19,00, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de prim-ajutor.

Sursa:adevarul