JUDEȚUL VÂLCEA: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE DN 7 PENTRU EFECTUAREA DE LUCRĂRI

Ora: 06:50

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi, în intervalul orar 07.00 – 16.00, din cauza lucrărilor la partea carosabilă, sunt impuse mai multe restricții de trafic pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, județul Vâlcea, astfel:

– kilometrii 232+600 metri – 232+800 metri, pe raza localității Câineni –  lucrări de montare parapet metalic; trafic pe un fir, dirijat de piloți de circulație.

– kilometrii 203 – 204, pe raza localității Călimănești –  rânguire versanți; circulație oprită în reprize de maxim 20 minute.

– kilometrii 191 – 199, pe raza localității Călimănești – aplicare marcaje rutiere; circulație îngreunată pe ambele sensuri.

Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza în zona lucrărilor.