Sfarsit TRAGIC pentru un batran de 65 de ani! A murit intr-un fel INFIORATOR!
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit astăzi într-un teribil accident, în localitatea Agrișul Mare, în jurul orei 13,30. Din primele informații, se pare că acesta a fost strivit de utilajul condus de un muncitor, aflat în timpul serviciului.
La fața locului s-au deplasat medicii de la Ambulanță dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul de 65 de ani . Polițiști și un procuror cercetează toate aspectele care au „condus” la această strategie, conducătorul volei fiind încadrat la „ucidere din culpă”.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Lorena Pârvulescu, a declarat pentru Special Arad: „ Angajatul unei firme, în vârstă de 41 de ani, din Târnova, conducător pe volă, manevra utilajul greu în cariera de exploatare de piatră de la Agrișul Mare. Acesta nu a observat victima, un bărbat de 65 de ani care se afla în fața volei, și l-a strivit. cel decedat nu era angajat al firmei”.
