O Dacie fără frâne, dar cu ITP-ul valabil, a provocat un accident în Huşi
Porsche Panamera, în valoare de peste 100.000 de euro, distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP valabil, într-un accident produs în zona Dealul Dobrinei, în Huşi.
Autoturismul marca Porsche Panamera, implicat în accident, este înmatriculat în Bucureşti şi era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care circula din direcţia Crasna spre Huşi.
Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 17.45, la intrarea în Huşi, în zona cunoscută de localnici drept Dealul Dobrinei, în apropiere de Mănăstirea “Schimbarea la faţă”.
Dacia “4X4”, înmatriculată în Vaslui, a coborât dealul în viteză, după ce şoferul a apăsat pedala de frână, însă sistemul de frânare nu a funcţionat. Astfel, maşina de peste 1,5 tone a coborât ca o sanie pe Dealul Dobrinei şi s-a oprit fix în autoturismul Porsche Panamera în valoare de 100.000 de euro.×
Impactul a fost frontal între cele două autoturisme, iar cei trei bărbaţi au fost răniţi şi transportaţi la spitalul din Huşi pentru a primi îngrijiri medicale.
Şoferul cu Dacia a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Atunci, el le-a explicat poliţiştilor cum maşina a rămas fără frâne exact când cobora dealul şi astfel a provocat accidentul.



De asemenea, poliţiştii au verificat şi dacă maşina avea inspecţia tehnică periodică (ITP) valabilă, iar aceasta era în termen.
Sursa:antena3
