Adolescentă de 13 ani, în comă în urma unui accident de motocicletă produs de tătăl său, în Sinaia
Medicii de la spitalul din Sinaia au decis că pacienta trebuie transportată cu elicopterul SMURD, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Potrivit reprezentanţilor ambulanţei, fata este în comă şi intubată.

IPJ Prahova a informat că accidentul a avut loc pe DN 71, care face legătura între staţiunea Sinaia şi Târgovişte. Motociclistul, în vârstă de 41 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în urma accidentului fiica acestuia, în vârstă de 13 ani fiind rănită. Fata a fost transportată la spital. Motociclistul a fost testat pentru alcoolemie, aparatul indicând 0.04 mg/l alcool în aerul respirat.
Potrivit legislației, copiii sub 14 ani nu pot fi transportați cu motocicleta, decât în ataș.
Sursa:digi24
