A provocat o TRAGEDIE din cauza oboselii.
Un tânăr a murit vineri dimineaţă, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 7, în Gothatea. Bărbatul era pasager într-un autoturism condus de o femeie de 27 de ani. Aceasta a adormit la volan.
Un accident rutier grav s-a petrecut pe Drumul Naţional 7 Deva – Arad, în localitatea Gothatea. O tânără de 27 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a adormit din cauza oboselii, a pătruns pe contrasens şi a lovit în partea din spate semiremorca unei autoutilitare care circula din sens opus. „Conducătoarea auto a pierdut astfel controlul volanului şi a tamponat autoutilitara condusă de un tânăr, dar şi o altă autoutilitară, condusă de un cetăţean turc. În urma accidentului rutier a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Galaţi, pasager pe locul din dreapta-faţă al autoturismului care a produs evenimentul rutier şi rănirea uşoara a conducătoarei auto”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
