AUTOSTRADA A2 BUCUREȘTI – CONSTANȚA: TRAFIC RESTRICȚIONAT PENTRU EFECTUAREA DE LUCRĂRI
Ora: 08:55
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi au loc o serie de lucrări care impun restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, astfel:
– kilometrii 34 – 36, sensul către litoral, trafic restricționat pe a doua bandă, până la ora 12.00, pentru curățarea vegetației;
– tronsoane kilometrice 145+500 metri – 146 și 157+800 metri – 158, trafic restricționat pe prima bandă pe sensul către litoral, până la ora 12.00, pentru efectuarea de reparații asfaltice;
– kilometrii 137 – 140, sensul către litoral, trafic restricționat pe a doua bandă, până la ora 12.00, pentru înlocuirea panourilor antiorbire.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare, să semnalizeze și să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii de circulație.
