O familie întreagă a fost nenorocită într-un accident rutier
Un șofer care s-a izbit de un autoturism, după o depășire nesăbuită pe un drum din Gorj, și-a pierdut viața și a nenorocit o familie întreagă.

Toate cele cinci persoane din mașina lovită frontal – între care și doi copii – au ajuns la spital, cu răni grave.
Accidentul s-a petrecut pe o porțiune de drum drept, la aproximativ 10 km de Târgu Jiu. Un șofer a dat alarma, după ce a văzut mașinile înfipte una în cealaltă. Cel care conducea autoturismul scăpat de sub control abia a putut fi scos din caroserie.
“Am intervenit cu mijloacele din dotare pentru scoaterea din autovehicul a bărbatului de 51 de ani, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva”, a declarat ISU Gorj.
“Una dintre victime a fost găsită în stop cardio-respirator, s-au făcut manevre de resuscitare 40 de minute fără rezultat pozitiv”, a declarat Serviciul de Ambulanță Gorj.
Cinci oameni se aflau în mașina izbită pe contrasens – membri ai aceleiași familii. Doi soți, copiii lor – de 6, respectiv 13 ani – și o rudă de 54 de ani. Au fost duși cu toții la spitalul din Târgu Jiu, dar medicii au decis că trei dintre ei – grav răniți – să fie transferați la Craiova.
„Medicii au decis ca doi adulți și un copil de 6 ani să fie transferați la spitalul din Craiova, iar o femeie și fiica sa de 13 ani au rămas internate la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.
Din cauza accidentului, circulația a fost oprită zeci de minute și s-au format cozi kilometrice. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle cum s-a produs tragedia.
Sursa:stirileprotv
