SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 7:30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (7:30), nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere.
Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere şi semnalizată corespunzator. Întrucât în zonă, la trecerea trenurilor, se formează coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora.
Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, a fost reluată circulaţia în zona Siriu, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Restricţia de tonaj este impusă din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri). Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
