Grav accident în Olt. O persoană a murit, 9 au ajuns în spital

untitled

Noaptea trecută, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui accident pe Drumul Național 65 – European 574, în afara localității Negreni.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicată o autoutilitară transport persoane de 8+1 locuri, condusă de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, în care se mai aflau alte 7 persoane și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în care se mai afla încă o femeie, în vârstă de 55 de ani, ambii din orașul Rovinari, județul Gorj.

În urma coliziunii, femeia, în vârstă de 55 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, pasageră în autoturism, a decedat, iar alte 9 persoane, dintre care 5 bărbați și 4 femei, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Grav accident în Olt. O persoană a murit, 9 au ajuns în spital: șofeii nu au băut

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *