Tânără însărcinată rănită într-un accident
O tânără gravidă a fost rănită şi a ajuns la spital, în seara zilei de miercuri 21 iulie, după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod.Accidentul a avut loc în comuna Aninoasa.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri, care au stabilit faptul că, un tânăr de 21 de ani, din comuna Ţânţăreni, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 662 Aninoasa, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei tinere de 19 de ani, aflată pasager pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului, ulterior fiind transportată la Spitalul Târgu-Cărbuneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.
Sursa:adevarul
