Vrancea: Șicanare în trafic, finalizată cu dosar penal

O șicanare în trafic s-a finalizat cu un dosar penal de cercetare pentru amenințare și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Incidentul a avut loc pe o stradă din municipiul Adjudm județul Vrancea.

Potrivit IPJ Vrancea, luni, 1 august, în jurul orei 14.40, polițiștii vrânceni au fost sesizați de către un bărbat de 65 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa într-un autoturism în municipiul Adjud, în calitate de pasager, ar fi fost amenințat cu un pistol de către un pasager dintr-un alt autoturism.

vrancea

La scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul în cauză pe strada Republicii din municipiul Adjud.

În urma verificărilo  s-a stabilit că în autoturismul condus de un bărbat de 25 ani, din Sascut, județul Bacău, se mai aflau doi ocupanți: o femeie și un bărbat, ambii de 25 ani.

Asupra acestuia din urmă a fost identificat obiectul utilizat pentru amenințare, pe care l-a predat polițiștilor. Din primele verificări a rezultat faptul că este vorba despre un pistol de jucărie, din plastic.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.

De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul DRUGTEST, acesta a indicat prezența cocainei.

Astfel, cercetările sunt continuate și pentru savârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa:romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *