Cumplit accident în Constanţa
O fată, originară din Siria, a murit, în această dimineaţă, într-un cumplit accident produs în Constanţa, după ce şoferul unui Mercedes a intrat într-un gard şi într-un stâlp.
Accidentul s-a produs la ieşire din Constanţa spre Ovidiu, în zona sensului giratoriu cu drumul către Palazu Mare.
Tânăra care şi-a pierdut viaţa se afla într-un autoturism marca Mercedes alături de o altă fată şi cinci tineri.
În zona sensului giratoriu de la Palazu, şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a intrat într-un gard, pe care l-a rupt, şi s-a oprit într-un stâlp aflat în curtea unei reprezentanţe auto.
În urma impactului violent, o tânără, pasageră în maşină, a murit pe loc.
Ceilalţi şase tineri au fost transportaţi la spital, toţi fiind răniţi.
Poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa:antena3
