Iași: Un bărbat a murit pe loc după ce a fost lovit de un autoturism condus de o femeie
Accident înfiorător la Iași. O femeie care conducea un autoturism marca Toyota a izbit în plin un bărbat ce traversa strada în mod neregulamentar
Accident mortal la Iași. Ieri, după prânz, un bărbat a fost omorât în zona Moldomobila. O femeie care se afla la volanul unui autoturism marca Toyota l-a surprins în timp ce acesta s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Din câte se pare, bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost lăsat să treacă de către autoturismul aflat pe prima bandă, dar a fost izbit de cel care circula pe a doua.
„Mă aflam într-un taxi… Persoana care a fost accidentată se afla pe carosabil, șoferul de taxi a încetinit, dar persoana a fost lovită de un alt autoturism”, a spus unul dintre martorii accidentului.
A murit pe loc în urma impactului
Tot martorii au sunat la numărul unic de urgențe 112 să ceară ajutor. La fața locului a ajuns, în scurt timp, un echipaj medical, dar, din păcate, nu a putut decât să declare decesul. În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever care i-a adus pe loc decesul. Costică D. ieșise la pensie de aproximativ 3 ani, însă mai lucra la fabrica de mobilă din zonă. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie. Ulterior, se vor stabili cauzele decesului, cu toate că lucrurile sunt cât se poate de clare.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Polițiștii rutieri din Iași au deschis, în acest caz, un dosar penal și fac verificări pentru a stabili întreaga situație de fapt.
„La data de 15 septembrie anul curent, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier care a avut loc pe raza municipiului Iași, incident care s-a soldat cu decesul unei persoane. Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat faptul că șoferul unui auto ar fi acroșat un pieton, acesta decedând. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Astfel, urmează să se stabilească cine este vinovat de producerea accidentului.
Femeia care se afla la volan a suferit un șoc și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă nu a fost necesar ca aceasta să fie transportată la spital.

Sursa:bzi