SITUAȚIA TRAFICULUI LA ORA 07.00

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Se circulă în condiții de iarnă, fără restricții de circulație, în județele Gorj (DN 67C Novaci-Rânca), Hunedoara (DN 67 Petroșani, DN 68A Aninoasa), Prahova (DN 1 și DN 1A – zona montană).

Au fost semnalate condiții de polei în județele Alba, Bacău (DN 12A Comănești și DN 2G Moinești), Hunedoara și Sibiu. Se acționează cu utilaje care împrăștie material antiderapant.

Pe restul drumurilor din țară se circulă în condițiile unui carosabil umed, fiind semnalate condiții de ploaie. Vizibilitatea este bună, nefiind restricții de trafic.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie, temperaturi pozitive și valori normale de trafic.

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem următoarele recomandări conducătorilor auto:

– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *