Ce au descoperit polițiștii în urma producerii unui accident rutier, în Drobeta Turnu-Severin!!!

Un grav accident rutier a fost provocat de un tânăr de 18 ani, care s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere. De asemenea, tânărul era beat și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru cinci infracțiuni.

Accidentul a avut loc, vineri dimineață, în jurul orei 06.00, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Șincai din Drobeta Turnu-Severin.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Breznița-Ocol, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Șincai nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Autoturismul a intrat în coliziune cu un semafor electric, care în urma impactului s-a rupt și a căzut peste un autoturism parcat regulamentar.

După impact, conducătorul auto a părăsit autoturismul și locul producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor.

Cinci infracțiuni: Accident în Drobeta Turnu-SeverinȘoferul a fugit de la locul accidentului. Nu avea permis de conducere și era beat

Din verificările efectuate de polițiștii, tânărul a fost identificat, stabilindu-se că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat de un bărbat de 32 de ani, care cunoștea faptul că nu posedă permis de conducere.

acc3

La solicitarea polițiștilor, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 32 de ani, din comuna Breznița-Ocol, pasager în autoturism.

cc2

Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

De asemenea, tânărul a prezentat polițiștilor certificatul de înmatriculare al autoturismului având dovada efectuării inspecției tehnice periodice falsă.

”Fața de tânărul de 18 ani se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

De asemenea, față de bărbatul de 32 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoaște că nu posedă permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.

Sursa.romania24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *