Accident cu trei mașini pe A1 București-Pitești

Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs duminică, pe A1 București-Pitești, în Giurgiu. Una dintre persoanele rănite este însărcinată.Accidentul a avut loc la kilometrul 44. FOTO ISU Giurgiu

Accidentul a avut loc la kilometrul 44. FOTO ISU Giurgiu

Evenimentul a avut loc la kilometrul 44 al autostrăzii, pe sensul de mers spre Capitală și au fost implicate trei autoturisme.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Roata de Jos cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ”, precizează ISU Giurgiu.Accidentul s-a soldat cu două persoane rănite. FOTO ISU Giurgiu

Accidentul s-a soldat cu două persoane rănite. FOTO ISU GiurgiuPlayvolume

Femeia însărcinată, în vârstă de 34 de ani, a fost preluată de paramedici și transportată la un spital din capitală.

Încă o femeie e rănită

O altă femeie, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital cu ambulanța SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile”, explică ISU Giurgiu

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.Trei mașini au fost implicate. FOTO ISU Giurgiu

Trei mașini au fost implicate. FOTO ISU Giurgiu

Sursa:adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *