Neamț: Două tinere de 18 ani au fost rănite într-un accident rutier
Accident rutier produs, luni dimineață, pe un drum din județul Neamț. Un autoturism scăpat de sub control s-a răsturnat pe mijlocul șoselei. Șoferița și o pasageră, ambele de 18 ani, au fost rănite.

Potrivit IPJ Neamț, accidentul s-a produs luni, 3 aprilie, în jurul orei 07:20, pe DN 15B în localitatea Pipirig.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără de 18 ani, din Pipirig, conducea un autoturism, în localitatea Pipirig, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
Autoturismul a intrat în coliziune cu un podeț, după care s-a răsturnat pe cupolă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea șoferiței și a unei pasagere de 18 ani.
”În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a preecizat insp. Ciofu Ramona, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Sursa:romania24
