JUDEȚUL IAȘI: TRAFIC OPRIT PE DN 28
Ora: 10:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 28, în localitatea Lețcani, județul Iași, s-a produs un accident rutier, în care doi minori, însoțiți de tatăl lor, au fost loviți de un autotren pe o trecere de pietoni. Unul dintre minori a decedat, iar celălalt a suferit multiple leziuni, i se acordă îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.
Se estimează reluarea circulației în 60 de minute.
