TIR încărcat cu nisip, răsturnat pe Autostrada A1 în județul Dâmbovița. O victimă în stare gravă
Un grav accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, vineri dimineață pe A1, în județul Dâmbovița.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 53, în zona localității Corbii Mari, județul Dâmbovița, un autotren încărcat cu nisip s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând benzile 1 și 2 de pe ambele sensuri de mers.
Potrivit primelor date, o persoană a suferit leziuni grave, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, circulându-se dirijat pe banda de urgență.
Potrivit ISU Dâmbovița, s-a intervenit în cazul unui accident rutier produs pe A1 km 53, raza localității Corbii Mari.
Pentru gestionarea situației de urgență acționează Garda Potlogi cu o autospecială de intervenție, Detașamentul Titu cu o ambulanță SMURD și SAJ DB cu un echipaj.
La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit o autobasculantă răsturnată. În urma evenimentului a rezultat o persoană rănită, inconștientă. Echipajele medicale execută manevre de resuscitare.
Pompierii asigură și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului rutier.
Sursa:romania24

 
            