Argeș. Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier
Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident produs, vineri dimineață pe o șosea din Argeș. O altă persoane a fost, de asemenea transportată la spital.
Potrivit ISU Argeș, pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier pe raza localității Lunca Corbului.
A fost vorba despre un autoturism care a intrat într-un cap de pod.
În urma incidentului, două persoane au fost găsite blocate în interiorul autoturismului, iar pompierii au efectuat manevre pentru extragerea acestora și predarea către personalul medical sosit la fața locului.
Două persoane adulte de sex masculin prezintă mai multe traumatisme și au fost preluate de către două echipaje SAJ.
Cea de a treia persoană, băiat în vârstă de 14 ani, a fost găsită neîncarcerată și a fost preluată conștientă de către paramedicii SMURD și prezenta leziuni la membrele stângi și la față.
Toate victimele au fost transportate la spitale.
La fața locului au intervenit pompierii pentru descarcerarea și asigurarea măsurilor de prevenire ale incendiilor, precum și pentru a asigura asistența medicală alături de un echipaj al SAJ.
Sursa:romania24
